Un hobby, o obsesie? Ma intreb adesea, ce inseamna pentru mine fotografia. Cred ca e un mod de viata, de nu ma mai pot desparti nici pentru cateva ore de aparatul meu de fotografiat.
Am inceput cu un Smena si cu o dorinta arzatoare de a fi prezenta pretutindeni, de a trai viata din plin. Munca, familie, petreceri, excursii, orasul natal cu locurile preferate, cu istoria, cu evenimentele ei, intotdeuna am avut tema de fotografiat. 5 000 de poze de hartie, facute cu metoda analoaga, urmate de altele 20 000 pozate in ultimii cinci ani cu un Canon A510. Dar stiu ca nu cantitatea conteaza ci calitatea. Am poze "de duzina" menite sa fixeze o data sau un eveniment, am fotoreportaje despre locuri si evenimente, incerc sa fiu pretentioasa cu mine insami, dar prea mare valoare artistica n-au nici acestia.
In schimb am facut poze cred ca valoroase in marile clipe ale vietii cand, uitandu-ma la un peisaj ori la un obiect, o insecta, o figura de om, am simtit imboldul: "acuma-i momentul". Aici, in clipa aceasta, si exact din acest unghi si cu aceasta luminozitate trebuie facuta "Poza" si atunci idea prinde forma. E un moment magic si nu se intampla prea des... dar se intampla si merita traita. E o clipa de fericire si de triumf. Iar clipa imortalizata incepe sa-si traiasca propria sa viata. Va fi developata, aratata cuiva ori bagata pentru totdeauna in adancul unui sertar, expusa in expozitii, trimisa la concursuri, poate premiata, intrata intr-un album, ori pusa pe un site. Oricum va starni niste emotii in sufletul unor oameni si in asta si consta importanta lor; sa duca triumful vietii maideparte.
Uitandu-ma in spate, la anii care au trecut, vad amintiri dar vad si cate-o poza asociata amintirilor. Imi vad cei trei copii micuti, apoi in crestere, ii vad la bac, la absolvirea facultatii, logodna, casatoria, nuntile fiicelor,
botezul celor patru nepoti, parintii mei, care treptat au imbatranit si au un balcon plin cu flori la etajul 8, tata preocupandu-se de albine, casa bunicilor de la tara, Clujul, cu toate strazile, cladirile, pietele, statuile lui, cu Somesul, cu Parcul Central, bisericile, iar alte orase si alte locuri pe unde am fost, excursii cu Societatea Carpatina Ardeleana si cu clubul Vointa, locurile mele de munca, pictura pe globuri de sticla, vitralii, obiecte artizanale, targuri unde am participat in calitate de vizitatoare, iar altadata ca si vanzatoare. Craciunuri splendide, pasti petrecute in biserica, Corul Bisericii Franciscane unde cantam si expozitiile organizate impreuna cu colegii mei de la clubul fotografilor EKE - cu care ne intalnim o data in fiecare saptamana. Casa si gradina de la tara unde mergeam multi ani ca sa fac agricultura impreuna cu un prieten.
Pozele mele cele mai lirice dateaza din perioada cand faceam naveta din Cluj in Apahida la un atelier de pictura. O cladire in mijlocul pustietatii, jur-imprejur erau plante, copaci, caini, fluturi, albine, iar rasaritul soarelui era splendid si il vedeam in fiecare dimineata.
Mai pot fi incluse si momentele gastronomice, petrecerile cu prietenii, nepotii mei, plimbarile in parcul de pe Cetatuie. Si in spatele peisajelor si cladirilor vad multi-multi oameni care imi sunt rude, prieteni ori cunostinte bune si toata lumea aceasta mi-e atat de draga si vreau sa v-o arat si voua.
Cu mult drag,
